Câte unități a vândut un producător chinez de smartphone-uri în România, în primul semestru al anului

Publicat: 02/09/2015, 18:05

În iunie, cota de piață a ajuns la 6%.

„În primul semestru din 2015 cifra de afaceri pe segmentul smartphone-uri a înregistrat o creștere de peste 40%, în comparatie cu aceeasi perioadă a anului trecut. (…) Întrucât noua gamă de smartphone-uri Huawei a început să fie comercializată doar din luna iunie, cele mai căutate modele au fost două modele lansate anul trecut, respectiv Y530 și P7 (…) Totuși, interesul consumatorilor pentru noile modele P8 și P8lite s-a reflectat în creșterea cotei de piață în luna iunie, la 6%, astfel că estimăm ca în semestrul al doilea acestea să aibă o contribuție importantă la creșterea cifrei de afaceri”, a declarat pentru MEDIAFAX Sorina Măcărescu, country manager Huawei Devices Romania.

Vânzările din a doua parte a anului vor fi susținute și de lansarea de către companie la târgul de tehnologie de la Berlin a smartphone-ului Mate S, cu display de 5,5 inchi și preț recomandat de 649 de euro pentru varianta de 32 de Gb, respectiv de 699 euro pentru cea de 64 Gb.

Anul trecut, Huawei a vândut în România 200.000 de unități, având o cotă de piață de 4,5%. Cifra de afaceri pe segmentul telefoanelor a fost anul trecut de 30 de milioane de dolari.

Huawei este prezentă în România din 2003. Compania are pe plan local produse și servicii destinate operatorilor de telecomunicații și altor companii, dar și smartphone-uri și tablete vândute consumatorilor finali, precum și un centru de servicii.

Măcărescu a precizat că în 2015 categoria de produse destinată consumatorilor finali va reprezenta 25% din cifra de afaceri a companiei, față de 5% în 2010.

Compania chineză are în plan să crească divizia de terminale din România pentru a ajunge, peste trei ani, al treilea jucător de pe piața locală de smartphone-uri, dominată de Samsung.

Huawei România are peste 1.200 de angajați. Numărul salariaților va crește în perioada următoare, ca urmare a dezvoltării activității companiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×